Record absolut pentru București în privința temperaturilor. Astăzi s-au înregistrat 20,8 grade Celsius la orele prânzului, dar anomalii ale vremii sunt în toată Europa. Roxana Bojariu, climatolog, a explicat de ce avem aceste diferenţe ale vremii.
Deși suntem în luna lui Gerar, țara noastră este afectată, în prezent, de un val puternic de căldură, cu temperaturi care au depășit 15 și chiar 20 de grade pe arii extinse. În sudul și estul țării s-au înregistrat miercuri noi recorduri de căldură.
“Avem de-a face cu o structură care în sine nu este atât de ieșită din comun decât ca intensitate, și anume e vorba de un transport de aer mai rece dinspre nord, pre-centrul Europei și pe vestul Europei, dar, în schimb, aerul mai cald din sud, din zona bazinului mediteranean, este împins pe un transport foarte direct care este centrat.
România este în calea acestui transport de aer foarte cald și dacă în vestul Europei avem temperaturi mai scăzute…