Restricțiile precum cea de a nu hrăni porcii cu resturi alimentare sau de a amenaja un vestiar în exteriorul cotețului de porci au fost, de asemenea, eliminate.
Proiectul de lege inițiat de parlamentarii UDMR prevedea, în forma adoptată la Senat, o limitare la 5 capete de porci în cazul gospodăriilor necomerciale, adică a gospodăriilor. Pe fluxul procedurilor legislative, textul a fost amendat, iar din el au fost eliminate restricțiile privind numărul de animale pe care îl poate crește o gospodărie țărănească.
Ce obligații au crescătorii de suine
Conform proiectului de lege aprobat de deputați, crescătorii de suine vor avea o serie de obligații de respectat. Printre acestea se numără: să solicite medicului veterinar de liberă practică înregistrarea exploataţiei în SNIIA și autorității teritoriale competente întregistrarea/autorizarea sanitar-veterinară a exploatației, să solicite identificarea porcinelor…