Cel puţin şase persoane au murit în urma unui incendiu izbucnit la etajele superioare ale unui hostel din Noua Zeelandă. În interior se aflau mai multe persoane care urmau să fie deportate din ţară.
Incendiul a izbucnit în clădirea cu patru etaje şi cu 92 de camere în care se aflau peste 500 de migranţi ilegali. 11 persoane sunt dispărute, astfel încât numărul victimelor ar putea creşte.
De asemenea, mai multe victime au fost transportate la spital şi cel puţin una este în stare gravă, potrivit Sky News.
Flăcările au izbucnit la ultimul etaj în noaptea de luni spre marţi, iar autorităţile nu au stabilit cauza incendiului. În acest moment, există temeri că acoperişul clădirii se va prăbuşi, a anunţat poliţia care a izolat zona.
…