Premierul Marcel Ciolacu a
declarat vineri că Rusia „vrea să incite” pe tema românilor din Republica
Moldova şi a afirmat că limba moldovenească a fost „o invenţie” a Rusiei,
potrivit Agerpres.
Marcel Ciolacu FOTO Facebook
Premierul a fost întrebat de
jurnalişti cum răspunde unor declaraţii făcute de purtătorul de cuvânt al
Ministerului Afacerilor Externe din Rusia, care l-a criticat după ce a făcut
referiri la românii care trăiesc în Republica Moldova şi l-a acuzat de
„imixtiune” în treburile Republicii Moldova.
„În primul rând, nu mai există
limbă moldovenească. Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei şi, pe
urmă, cu ajutorul celor care conduceau Ucraina şi cu ajutorul celor care
conduceau Republica Moldova, au impus o limbă inventată, limba moldovenească.
În acest moment, atât statul ucrainean, cât şi statul Republica Moldova au zis
foarte clar că nu există altă limbă decât limba română”, a spus…