Mike Tyson s-a declarat în formă şi pregătit pentru meciul său din 15 noiembrie cu Jake Paul, cei doi boxeri susţinând duminică o conferinţă de presă comună la New York, relatează Reuters.
Meciul a fost programat iniţial pentru 20 iulie, dar a fost amânat după ce fostul campion la categoria grea Tyson, în vârstă de 58 de ani, a avut o criză de ulcer care l-a obligat să se odihnească.
„Iron Mike”, care are un record de 50 de victorii şi 6 înfrângeri, cu 44 de knockout-uri, a fost unul dintre cei mai temuţi grei din istorie, dar nu a mai disputat un meci profesionist din 2005
Când a fost întrebat de ce s-a întors în ring atât de mult timp după retragere, răspunsul lui Tyson a fost clar: „Pentru că pot. Cine altcineva o poate face în afară de mine? Avem un YouTuber care luptă cu cel mai mare luptător care a trăit vreodată.
S-ar putea să fi fost în ring cu oameni care au aceleaşi intenţii, dar nu a înfruntat realitatea. De îndată…