„Dacă ar fi dorit să se gândească la unitatea dreptei, ar fi trebuit să facă acest lucru în urmă cu două luni de zile, când ne-a fost trântită uşa-n nas, după ce am finalizat negocierile şi atât PMP-ul cât şi Forţa Dreptei au validat în forurile statutare rezultatele negocierilor. (…) Fente de tip electoralist, cu caracter tactic, a mai încercat şi Ciucă, care i-a cerut lui Lasconi să retragă, acum văd că încearcă Lasconi să vină cu astfel de fente. Este doar o manevră cu caracter electoral şi nu are niciun fel de substanţă. Dacă vrei să ai o discuţie serioasă cu nişte parteneri, pentru a hotărî o strategie, nu faci declaraţii de presă”, spune Ludovic Orban.
El afirmă că, pentru o negociere, „inviţi pe oamenii cu care vrei să vorbeşti la discuţii aprofundate”.
„Nu pui în faţa faptului împlinit prin declaraţii de presă care, repet, au doar un…