Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că riscăm un scenariu de tip Bulgaria, să ne tot trezim cu alegeri la trei luni, el arătând că PSD trebuie să câştige alegerile parlamentare, trebuie să fie pe primul loc. Grindeanu a mai arătat că, deşi Marcel Ciolacu a anunţat că îşi dă demisia din partid, în Consiliul Naţional, acesta conduce inclusiv partidul pentru alegerile de duminică, pe care doresc să le câştige. Grindeanu a mai arătat că strategia partidului la prezidenţiale nu a fost una corectă.
”Suntem într-o zonă de organizare, pentru că duminică avem alegeri parlamentare, E vorba de a mobiliza electoratul PSD, de a ţine legătura cu preşedinţii de organizaţii, cu primarii PSD (..) de a face tot cee ace putem pentru a câştiga alegerile de duminică. Despre asta este vorba, pentru că altfel, riscăm, şi nu vă spun lucruri mari sau imposibile, la un scenariu de tip Bulgaria, să ne tot trezim cu alegeri la trei…