François Bayrou, noul prim-ministru francez, se autointitulează un om de la ţară. Conduce tractorul, este „fiu al pământului” şi crescător de cai de rasă. El a candidat de trei ori la preşedinţie, afirmând că rădăcinile sale rurale şi politica de centru l-au determinat să încerce să găsească un teren comun între stânga şi dreapta, relatează The Guardian.
Născut într-o familie de fermieri din Béarn, cariera politică de peste 40 de ani a lui Bayrou este construită pe insistenţa sa de a nu rupe niciodată legăturile cu zona copilăriei sale de la poalele Pirineilor, în sud-vestul Franţei.
El a crescut în micul sat Bordères, între Lourdes, locul de pelerinaj catolic, şi Nay, locul de naştere al beretei.
Catolic şi tată a şase copii, el încă mai are o casă în sat şi este primar al oraşului Pau, situat la 20 km distanţă, în sud-vestul ţării.
În vârstă de 73 de ani, acesta şi-a construit cu grijă o imagine de intelectual…