Ministrul Educaţiei, Daniel David, nu susţine ideea interzicerii utilizării telefoanelor mobile în unităţile de învăţământ, el explicând că regulile care implică interdicţii de obicei generează reapariţia lucrurilor interzise, dar la o intensitate şi mai mare. Daniel David vrea, în schimb, un „control educaţional” al utilizării acestor gadget-uri în unităţile de învăţământ.

Daniel David, ministrul Educației FOTO Mediafax
Daniel David a fost întrebat, duminică, într-o emisiune televizată, dacă susţine interzicerea telefoanelor mobile în şcoli. „Nu”, a răspuns ministrul.
„Eu întotdeauna am avut o problemă, exceptând chestiile antisociale evidente, eu sunt împotriva interzicerii diverselor lucruri, pentru că eu, ca psiholog, ştiu că dacă le interzici, reapar, de multe ori cu intensitate mai mare, în zone gri pe care nu le controlezi. Sunt pentru a controla educaţional telefoanele în şcoală. Adică de ce să…