O singură postare pe reţelele sociale a fost suficientă pentru a şterge 2.000 de miliarde de dolari din capitalizarea pieţei americane, vineri, după ce preşedintele Donald Trump a ameninţat China cu noi tarife uriaşe la importuri, relatează CNBC.
Înaintea mesajului publicat la ora 10:57 (ora locală) pe platforma Truth Social, indicele S&P 500 se afla la mai puţin de două puncte de un nou record istoric. Câteva ore mai târziu, acesta închidea ziua cu o scădere de 2,7%, cea mai mare din aprilie, când pieţele au fost lovite de valul de vânzări provocat de anunţul privind creşterea taxelor vamale la nivel global.
”Una dintre politicile pe care le calculăm în acest moment este o creştere masivă a tarifelor pentru produsele chineze care intră în Statele Unite ale Americii”, a scris Trump în postarea sa, acuzând Beijingul că devine ”foarte ostil” şi că ţine lumea ”ostatică” prin controlul său asupra metalelor rare – esenţiale pentru…
