România a încasat, luni, 988,7 milioane euro din fonduri FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă), reprezentând rambursarea plăţilor în avans efectuate fermierilor în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie 2025, anunţă Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR). “Rambursarea acestor bani de către Comisia Europeană arată că plăţile noastre către fermieri sunt bine fundamentate şi eligibile”, a transmis ministrul Agriculturii Florin Barbu.
Sumele rambursate de Comisia Europeană acoperă plăţile acordate fermierilor români sub formă de avans din schemele şi intervenţiile finanţate din FEGA.
“Rambursarea acestor bani de către Comisia Europeană arată că plăţile noastre către fermieri sunt bine fundamentate şi eligibile. Asigurăm resursele necesare pentru ca sprijinul să ajungă la timp în ferme şi pentru a menţine stabilitatea financiară în agricultură, fără povară suplimentară asupra bugetului de stat”, a declarat ministrul…

